5 lucruri pe care nu le stiai despre porcusorii de Guineea

Când vine vorba de porcușorii de guinea există multe lucruri interesante despre care nu foarte multă lume știe. Cel mai concludent exemplu este acela că acește animăluțe nu sunt nici porci, și nici nu provin din Guinea, sau măcar din Noua Guinee, ci își au originile în Munții Anzi ( America de Sud). Acesta este doar unul dintre multele mistere legate de aceste ființe care au avut o evoluție extrem de interesantă, iar astăzi se numără printre cele mai îndrăgite animale de companie din întreaga lume.

  1. Porcușorii de guinea produc un fluid laptos de culoare albă care apare la colturile ochilor. Acesta are un rol de protecție al ochilor și, deoarece se scurge foarte repede, de cele mai multe ori el trece neobservat. Ceea ce este interesant este faptul că porcușorii își folosesc picioarele din față pentru a șterge lichidul din jurul ochilor.
  2. Deși nu au o vedere foarte bună, porcușorii de guinea pot distinge culorile.
  3. Temperatura corpului lor atinge valori destul de ridicate și, de aceea, porcușorii de guinea nu agreează razele puternice ale soarelui și zonele foarte calde.
  4. Masculii pot (și chiar fac acest lucru) să trăiască împreună foarte fericiți. În trecut se credea că, dacă vor locui împreună, porcușorii de guinea de gen masculin se vor lupta între ei, deoarece relațiile dintre porci sunt influențate de  personalitate și de gen. Timpul a dovedit că, atunci când vine vorba de porcușorii de guinea masculi, aceștia nu au nicio problemă cu ideea de a conviețui într-un mod armonios.
  5. Puii de porcușori de guinea se nasc direct cu păr, cu ochii deschiși și cu dantură funcțională. Având în vedere ca se dezvoltă fizic foarte repede, ei ating extrem de rapid maturitatea sexuală. Un porcușor de guinea mascul poate deveni activ din punct de vedere sexual la numai 3-5 săptămâni de viață, iar o femelă la doar 4 săptămâni.