Cum ne jucam cu chinchilla?

Joaca cu chinchilla este importantă din mai multe motive. Prin joacă, legătura cu animăluţul devine mai puternică. Chinchilla va fi stimulată atât mental, cât şi fizic, dar va beneficia şi de exerciţiile esenţiale.

O bună metodă de a te juca cu chinchilla include o gamă largă de jucării. Îi putem furniza obiecte pe care le poate roade, suporturi de pe care poate sări, ramuri de măr, păr sau alte lemne sigure. De asemenea, chinchilla iubeşte jucăriile pe care le poate rupe, precum cutiile de şerveţele sau tuburile de la prosoapele de hârtie.

Un alt lucru esenţial pentru „distracţia” chinchillei este o roată. Vă recomandăm una solidă, din plastic, pentru că animăluţul o va uza la maximum.

Dacă aveţi destul spaţiu, i-aţi putea lua chinchillei o cuşcă separată pentru jocuri. În aceasta ea va putea face baie de praf, va avea la dispoziţie o roată şi numeroase obiecte de căţărat. Dacă chinchillei îi place iarba, îi puteţi amenaja un spaţiu îngrădit în curte.

Dacă nu îi puteţi furniza o cuşcă separată drept spaţiu de joacă, lăsaţi chinchilla liberă prin casă. Totuşi, aceste sesiuni de libertate trebuie supervizate.

De-a lungul sesiunilor de joacă, chinchilla oboseşte, aşa că fiţi siguri că nu o extenuaţi. Păstraţi câteva gustări şi puţină apă pentru aceste momente.

Joaca este necesară pentru buna dispoziţie a unei chinchilla. În plus, nimic nu este mai distractiv decât să vă jucaţi cu animăluţul vostru!