Când vrem să descoperim personalitatea hamsterului, trebuie să privim la temperamentul acestuia, care are atât componente ereditare, cât şi de mediu. Trebuie să întrebăm despre părinţii hamsterului pentru a ne da seama de unde provine temperamentul său. În general, ne dorim un hamster relaxat, dar în acelaşi timp curios, care nu se stresează atunci când este ţinut în mână.
Hamsterii tineri trec printr-un stadiu în care nu vor putea fi ţinuţi în mână. Ei se vor opune acestei activităţi indiferent de cât de mult timp petreceţi în compania lor.
De exemplu, mulţi hamsteri sirieni vor sări neanunţaţi din mâinile proprietarilor. Pentru a preveni accidentările, este recomandat să ţinem hamsterul deasupra unui covor sau a unei suprafeţe moi. De asemenea, ei ar putea scoate şi nişte sunete ciudate, asemenea unor ţipete.
Înainte de a cumpăra un hamster, încercaţi să îl ţineţi în mână urmând sfatul de mai sus. Lăsaţi animăluţul să se plimbe şi să vă miroasă. Astfel se va acomoda mai uşor.
Indiferent de cât de comfortabil s-ar simţii hamsterul, acesta nu trebuie neglijat. Este recomandat să avem o mână liberă pentru a controla situaţia.