Cum ne jucam cu un hamster

Hamsterii nu adoră în mod deosebit să fie atinși, gâdilați și mângâiați, mai ales pentru perioade lungi, însă, dacă ești atent și știi cum să îi abordezi, poți să te joci cu ei, așa cum îți dorești. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să ai o relație bună cu micul tău prieten.

  1. Lasă-l să se urce pe tine. Hamsterilor le place să se cațere, așa că aceasta ar putea fi o modalitate perfectă de a vă petrece timpul împreună, bucurându-vă amândoi de experiența în sine.
  2. Alege cușca potrivită. Nu este suficient să îi oferi un adăpost, trebuie să-i asiguri un loc în care să se poată juca și să facă mișcare (mai ales că hamsterii adoră sportul). Alege o cușcă prevăzută cu tunel, sau roată de alergat.
  3. Fii blând. Nu te năpusti asupra lui, pentru că se va speria. Mângâie-l cu atenție, ușor, astfel încât el să nu se simtă amenințat.
  4. Alege momentul potrivit. Nu uita că hamsterii sunt animale nocturne, cărora nu le place să fie trezite la 10 dimineața. Încearcă să te joci cu el seara, după apusul soarelui, când începe să capete energie.
  5. Oferă-i afecțiune. Cu cât ești mai afectuos cu el, cu atât hamsterul tău va fi mai receptiv în interacțiunea cu tine. Arată-i că îl iubești și că nu intenționezi să-i faci vreun rău.